Gardul

Cu pasi grabiti ma indrept catre trecut si pe masura ce ma apropii ma simt tot mai straina de acel loc.Ajung,incerc sa ma apropii tot mai mult in speranta ca ma voi simti ca atunci si ca voi vedea dinou prin ochii fetitei de altadata,dar aceea fetita nu mai este si nici macar locurile nu iti mai permit revenirea.Acest gard din fata mea imi desparte trecutul de prezent,iar viitorului se afla in mine si e efemer,isi schimba fiece zi drumurile.Acolo,dupa acest gard,am fost eu candva.Acolo,s-au format visele mele,am invatat,m-am format pe mine.Intre acei oameni,care nici ei nu mai sunt acolo si nu mai stiu nimic de ei am fost mereu altfel,in fiecare zi incercand sa ma schimb radical astfel sa-mi pot da seama cum vreau sa fiu cu adevarat.Am trait printre oameni limitati de un zid al cunoasteri si fara aspiratii marete.Mi-am dorit mai mult si asa am ajuns nu unde credeam,ci dupa un alt gard,mai impunator de asta data , dar nu am gasit ceea ce ma asteptam ci cu mici exceptii, o lume superficiala.Cu timpul am devenit unul dintre acei oameni,care desi invata,au dorinta de cunoastere si teluri, se limiteaza spiritual,accentuand materialul.Si totusi,am deschis ochii la timp,am revenit la ce am fost odata si vreau dinou sa simt,sa tind spre absolut,desi absolutul nu e de mine,eu sunt schimbatoare si indecisa,o artista in chip de femeie moderna ce nu permite sa-i vezi latura interioara ci doar exteriorul.La ce-a fost acum pot doar sa privesc,gardul nu permite reintoarcerea in trecut,iar de m-as impotrivi lui si as incerca sa-l sar m-as lovi.Acum,ramane ca privind inapoi ambitia sa-si sadeasca tot mai mult samanta-n mine,iar peste ani si ani sa ma reintorc iarasi,de asta data pe langa mai multe garduri,sa privesc inapoi si sa pot zice ca sunt multumita pe unde am trecut in viata si unde am ajuns.